20%

REDUCERE

la implanturi și protetică
*Ofertă limitată

Rezecția apicală, operația care îți salvează dintele

Publicat pe 30 noiembrie 2020

Intervenția chirurgicală de rezectie apicala face parte din lista operațiilor necesare, ca urmare a unor afecțiuni dentare existente la nivelul rădăcinii dinților.

Aceste afecțiuni de origine inflamatorie sunt frecvent întâlnite în rândul pacienților de diverse vârste, necesitând tratamente endodontice (ale canalelor dentare) și investigații amănunțite.

La clinica SyroDent acordăm o importanță deosebită intervențiilor de chirurgie dentară pentru a le oferi pacienților noștri cele mai bune rezultate și o recuperare ușoară.

Rezectie apicala -Interventie chirurgicala

Ce este rezecția apicală?

Rezecția apicală este o intervenție chirurgicală prin care medicul chirurg va extirpa o parte din vârful rădăcinii dentare. Acest lucru e necesar ca urmare a existenței unui granulom, denumit și apex radicular în vârful acesteia.

Această afecțiune se dezvoltă în urma unei infecții dentare, care s-a instalat treptat în os și amenință să se extindă și la ceilalți dinți.

Durerea care apare la constant la presiunea asupra dintelui și febra ușoară sunt principalele simptome care pot indica existența unei infecții la rădăcina dintelui, chiar și după ce acesta a fost tratat.

Poate fi evitată operația de rezecție apicală?

Dacă ești în situația în care medicul stomatolog îți recomandă rezecția apicală, înseamnă că ai fost diagnosticat(ă) în trecut cu o formă de infecție la nivelul dintelui, care nu a răspuns tratamentelor de canal specifice.

Chiar dacă tratamentul de canal (endodontic) a fost aplicat corect, există cazuri în care rădăcina dintelui are o anatomie curbată și nu permite medicației să ajungă până la infecția localizată în vârful rădăcinii.

Totodată, medicul îți poate recomanda rezecția dentară datorită unor blocaje existente pe canalele dintelui (corpi străini, materiale dentare, ace de canal rupte) – care nu mai permit aplicarea tratamentelor sau datorită unei infecții mari – care s-a extins la țesutul osos din jurul apexului radicular.

Deci, în cazul existenței unei infecții sau a unui chist dentar localizate în vârful rădăcinii dentare și la care nu mai poate fi aplicat un tratament medicamentos se recomandă intervenția chirurgicală de rezecție apicală.

Riscurile care pot interveni în cazul lipsei de tratament pot fi, de la caz la caz:

  • extinderea infecției la țesutul înconjurător sau la ceilalți dinți;
  • durere constantă, sensibilitatea la atingere, deci disconfort în timpul mestecării alimentelor – (la anumiți pacienți acestea pot să lipsească);
  • perforarea masei osoase și pierderea definitivă a dintelui.

Rezecția dentară este cea mai eficientă soluție de tratament recomandat de specialiști pentru salvarea dintelui și pentru a te proteja de eventualele complicații.

Cum se desfășoară operația de rezecție apicală?

Operația de rezecție apicală se realizează întotdeauna în urma unui tratament sau a unui retratament endodontic.

Medicul stomatolog specializat în chirurgie orală va administra un anestezic care va amorți complet zona de intervenție.

După aceasta, va desprinde un fragment din gingie pentru a-și crea acces către rădăcina dintelui afectat.

Rezectie apicala - Primul pas al interventiei

Odată descoperit osul, medicul va identifica țesutul inflamat și îl va extirpa.

Logo perete - SyorDent by Dr. Adel Abboud

Urmează rezecția rădăcinii și tratarea capătului rămas din acesta cu o medicație specifică.

Rezectie apicala - Al treilea pas al interventiei

Finalul intervenției chirurgicale presupune închiderea zonei de intervenție prin repozitionarea gingiei și suturarea acesteia.

E necesar ca pacientul să revină pentru scoaterea ațelor după o perioadă de aproximativ 7 zile, conform recomandării medicului specialist.

Care sunt beneficiile operației de rezecție apicală?

Dacă în trecut cazurile medicale cu infecții la rădăcina dinților nu aveau o soluție medicală decât extragerea dintelui afectat, în prezent, datorită acestei intervenții, dintele cu rădăcina infectată poate fi păstrat.

Practic, prin intervenția de rezecție apicală infecția este extirpată, vârful rădăcinii rămase este sigilat cu materiale compatibile, iar riscul de recidivă este eliminat complet.

Totodată, datorită faptului că este eliminat doar vârful rădăcinii afectate, dintele poate fi păstrat pe arcada dentară și utilizat normal pentru mestecarea alimentelor.

După operație gingia se va închide treptat, iar dintele nu va mai cauza durere sau disconfort.

Recuperarea după intervenția chirurgicală

Recuperarea după intervenția de rezecție apicală este una normală, care nu ar trebui să cauzeze complicații.

Medicul chirurg îți va prescrie un tratament și îți va recomanda câteva sfaturi, menite să ușureze și să grăbească vindecarea gingiei.

Este recomandat, în mod special, ca după intervenția chirurgicală să menții o igienă orală adecvată, având grijă să periezi cu blândețe în zona operației.

De asemenea, pentru a evita durerile și disconfortul dentar se recomandă evitarea fumatului cel puțin 2 zile după intervenție.

Pentru a monitoriza și preveni problemele dentare te poți programa la un control stomatologic o dată la 6 luni. În cadrul acestui control medicul va verifica și îți va spune dacă osul s-a refăcut.

Ai grijă de tine, de sănătatea dinților tăi!

Programează-te la SyroDent pentru a beneficia de servicii stomatologice moderne!

Programează-te completând formularul de mai jos.
Vei primi un SMS sau un telefon de confirmare din recepția cabinetului.

SyroDent îți răsplătește aprecierea pe Google Maps!

Dacă ne ești pacient și ești mulțumit de serviciile noastre, fă-ne o bucurie și lasă-ne recomandarea ta online, iar noi te vom recompensa cu 10% discount din următorul serviciu pe care îl vei alege!

× Cum vă putem ajuta?